Archive for January, 2007

power

The new age is coming
A new demon is growing
Into the deeps of the soul,
The rage of the damned shall crawl.

Tell me: can you see the sky?
Can you tell me why
The shattered whisper of yours
Is falling apart on this course?

You just don’t know the answer
For it’s the same old cancer
I see again the hell flower
I feel the new power.

Soothing feeling or not
Into the deeps of the damned shall rott
Betrayed by this power of mine
The power of trust, the will to define.

So, can I see the sky?
Can I say: ‘It’s time to die’?
If I cannot speak of me
Take my power to eternity.

Advertisements

short movies: vincent

up.jpg

când vine vorba de scurt-metraje, vincent reprezintă cel mai bine acel gen de animaţie grotescă ce captează fără putinţă de scăpare atenţia. fascinant.

remgriff says: vincent price's voice gives me the creeps, still i've watched vincent one thousand times. must watch again la vieile dame et les pigeons. eccentric, amazing.

movies: apocalypto

apoc.jpg up.jpg

mel gibson şi-a făcut un renume ca regizor cu the passion of the Christ, un film original din foarte multe puncte de vedere, un film cu adevărat nou, care a surprins, a şocat atât publicul larg, cât şi criticii de film din întreaga lume.

revine în 2006 cu apocalypto şi mă aşteptam să revină în forţă, pentru că este evident că a găsit o formulă nouă, originală de a pune în scenă subiecte cunoscute. numai că de această dată foloseşte numai o parte din formula sa magică. nu mai avem de-a face cu un film profund, axat pe trăirile personajelor, apocalypto se concentrează pe acţiune. acţiune pură, cu un storyline subţire, patetic chiar (cu un firav twist la sfârşit), personaje puternice prin imagine. urmărim într-adevăr evoluând pe ecran personaje autentice prin înfăţişare, comportament şi comunicare (eterna engleză este lăsată din nou la o parte, big thumb up). cu siguranţă mel gibson ar face documentare excelente dacă s-ar rezuma la asta, ştie să introducă privitorul în atmosferă şi să-l şi păstreze acolo. câteva scene emoţionante, câteva uşor exagerate, dar fluide. nu există timpi morţi şi nici spaţiu nefolosit, formula funcţionează. ar fi avut nevoie de un scenarist mai bun. per total este unul dintre cele mai bune filme din 2006, dar parcă am invăţat să vrem mai mult de la mel, nu?

remgriff says: not a waste of time, although not a gain of time. impressing visuals.

slow motion

via watt

near death experience

asta apropos de episodul de acum doi ani..

oriunde ai hoinări

…şi vine un timp când simţi că trebuie să pleci.
departe, oriunde, să pleci, să-ţi părăseşti căminul unde ai crescut, unde ţi-au fost alinate durerile sau poate ţi-au fost îngenuncheate visele, locul care te-a născut şi te-a format aşa cum ramura dă naştere unei frunze.
iată că a venit toamna şi tu, una dintre nenumăratele frunze, te-ai hotărât să-ţi părăseşti ramura.
căci, în sfârşit, a sosit timpul.
nu e nici prea devreme, nici prea târziu. este exact clipa despărţirii, momentul unui nou început. afară cu rahatul vechi, haide să împrospătăm aerul din camera asta îmbâcsită de vreme şi aşteptare!
habar n-ai unde vei ajunge, nu ştii sigur nici măcar pe ce drum vei apuca şi nici nu contează, la dracu’ cu totul, eşti stăpân pe situaţie, tocmai ţi-ai luat viaţa în propriile-ţi mâini; nu drumul contează, importantă este hotărârea. şi tu ştii asta foarte bine, căci, nu-i aşa, hotărârea a fost luată.

însă de-abia acum a venit vremea.
aşa că te desparţi, cu regrete sau fără, de locul mai mult sau mai puţin primitor pe care l-ai ocupat până acum în spaţiu, îţi întinzi gândurile la fel cum pasărea îşi întinde aripile către soare şi vânt şi viteză, şi începi să dai formă viselor tale de-abia desluşite până acum.
eşti liber, tot mai departe de tot ceea ce te-a ţinut pe loc, începi în sfârşit să alergi către alt destin, un destin neimpus de nimeni, o soartă numai a ta, creată de tine.
eşti numai tu şi drumul.
Harley-ul îţi mârâie între picioare; doar el mai ştie cât de liberi sunteţi şi tu şi el. aşa că îl îndemni să muşte îndârjit din asfaltul şoselei, să te ducă departe, cât mai departe. aţi rămas numai doi, om şi maşină, amalgam de carne proaspătă şi metal încins, glas tineresc şi muget de motor.
vântul îţi mângâie părul, aşa cum mama ţi-l alinta odinioara, aerul rece de munte îţi sărută plămânii dându-ţi viaţă, copacii de pe marginea şoselei tremură aşa cum tremura mâna tatălui când i-ai strâns-o pentru ultima oară.
versurile unei melodii obsedante îţi aleargă nebuneşte prin creier şi le savurezi, le laşi să-şi facă lucrarea secretă în adâncurile sufletului tău…

‘…and the road becomes my bride
I have stripped of all but pride
So in her I do confide
And she keeps me satisfied
Gives me all I need.’

în faţa ta nu se întinde doar şoseaua, cu răscrucile şi praful ei, cu vântul şi pustiul ei, cu aproape-infinitul ei; în faţa ta e însăşi libertatea. libertatea de a-ţi alege calea, libertatea de a-ţi mâna Harley-ul oriunde. şoseaua e libertatea ta, intimă şi secretă, un lucru doar de tine ştiut şi nimănui împărtăşit; şoseaua îţi va da ceea ce-ţi trebuie, te va menţine mereu mulţumit. şi va sta mereu la picioarele tale.
ştii că vei deveni un alt paria al unei societăţi mizere, un vagabond al şoselelor. că în ochii lor vei fi doar un nebun hoinar, ceva ce nu vor putea nicicând să înţeleagă, să accepte. dar pentru tine ei nu mai există, rămân doar banale alternative la drumul sălbatic şi aproape-infinit pe care l-ai ales.
căci şoseaua îţi este soţie şi ea te iubeşte pentru ceea ce eşti.

se va întinde ternă şi ascultătoare sub roţile Harley-ului şi-l va lăsa să alerge, cu tine în spinare.
şi când vei ajunge, dacă vei ajunge, la capatul drumului, într-un târziu, când pletele-ţi albite de vreme şi vânt îşi vor găsi liniştea, când soarele îşi va stinge strălucirea din ochelarii tăi, cand cromul Harley-ului tău va fi demult mâncat de rugină, cănd motorul nu-şi va mai cânta puterea cu atâta convingere, când somnul te va cuprinde încetul cu încetul, atunci vei înţelege.
vei accelera, îi vei da putere încă o dată prietenului tău, pentru ultima oară, îl vei lasă să-şi strige ultimele vorbe de drum, să-i spună lumii despre libertatea vieţii tale de hoinar.
şi vei închide ochii. împăcat cu tot şi toate.

pat pe piatra-ţi de mormânt:

tombstone2.jpg


tv shows: Rome

rome.jpg down.jpg

Am văzut primul episod din Rome, cu mare întârziere. Am citit despre el o mulţime de lucruri bune, am văzut că are destui fani care-l susţin şi-i aşteaptă continuarea cu sufletul la gură.

Cum HBO a făcut în trecut multe show-uri peste medie (Six Feet Under, Carnivale, Oz sunt doar câteva care îmi vin in minte acum), şi cum mai este destulă vreme până când reîncepe sezonul 3 din Lost mi-am zis de ce nu, haide să încerc. Impresia iniţială este că e un show nu pe atât de profund pe cât îl anunţau reclamele, dar este entertaining aşa cum le place lor. Actorii nu sunt străluciţi, intriga este destul de subţire; mai mult, serialul mă duce cu gândul la fabulosul Gladiator (fără să intenţioneze asta, nu ar avea cum să concureze cu el căci sunt două specii complet diferite de entertainment) şi subliniază: Gladiator este un colos, o poveste, în timp ce Rome nu e decât o joacă de copii. De ce am impresia că, dacă le-ar lipsi complet fondurile uriaşe alocate filmelor şi serialelor, americanii ar face nişte telenovele juicy, de savurat de către gospodinele autohtone?

remgriff says: gonna watch 3 more eps, ain’t got nothin’ better to do tonight, we’ll see after that.

later edit: yup, soap opera with a decent budget.