Posts Tagged 'notices'

limbajul semnelor

poate am observat sau nu, comunicarea e peste tot in jurul nostru.

apărută ca o simplă nevoie de socializare, de recunoaştere a celuilalt ca fiind o entitate cu care schimbi informaţii de orice fel, de localizare a eului printre alte euri apelând la un păienjeniş tot mai complicat de simboluri, comunicarea s-a transformat într-o necesitate din momentul în care am descoperit că nu suntem deloc singuri şi că ne este de cele mai multe ori mult mai uşor dacă eul nostru vine în contact cu alte euri.

la început a fost cuvântul.

aşa scrie într-o carte mare şi neagră, o carte de care am auzit cu toţii. nu, la început a fost tăcerea.

noi, oamenii, animale sociabile, am inventat comunicarea pentru că ne simţeam singuri. de fapt, până să ne dăm seama de conceptul de comunicare, am realizat ce înseamnă simbolul. cu asta am început să construim punţile dintre noi şi, aproape concomitent, să înălţăm ziduri. apoi am descoperit că putem folosi sunetele. şi când ne-am dat seama cât de facil e să le folosim, am dat la o parte ideea de-a folosi alte simboluri pe care în timp am ajuns să le considerăm ca fiind golite de sens.

şi mai apoi a fost cuvântul.

cuvântul, care a unit, a dezbinat, a clădit şi-a dărâmat lumi. lumile dintre noi. dar simbolurile au rămas, şi comunicarea continuă să existe între noi, deşi nu suntem permanent conştienţi de existenţa ei. noi am ajuns să definim inconştient cuvântul ca fiind comunicare.

dar ce fac cei care nu pot folosi cuvintele, cei care folosesc limbajul semnelor ca să comunice? sunt ei oare privaţi de acel de nivel de înţelegere pe care noi ne amăgim că-l atingem? sau nu cumva au mai mult de câştigat tocmai prin absenţa completă a cuvintelor rostite?

limbajul semnelor e o metodă pe care orice persoană capabilă să articuleze o consideră complicată, greoaie. oare nu confundăm starea de a fi complicat cu aceea de a fi complex, oare atunci când rostim mii de cuvinte, cu mult mai multe decât e necesar, complicăm comunicarea, sau o îmbogăţim? ne place să ne auzim vorbind? desigur că da. dar cât de mult reuşim oare să trasmitem şi cât de mult reuşesc ei? nu cumva atunci când e mai greu să construieşti un simbol, reflectezi mai mult asupra a ceea vrei să transmiţi înainte de a trasmite?

înainte să rostim cuvinte, ce-ar fi să aruncăm o privire mai atentă la ei, şi nu cu mirare întipărită pe faţă, şi nu cu antipatie sau cu milă, ci cu curiozitate?

chiar s-ar putea să avem ceva de învăţat.

PS: ştie cineva cum se transmite simbolul “admiraţie” în limbajul semnelor?